Probabil că nu mi-aş fi mişcat fundul dacă nu aveam o noapte motivantă. Deşi sunt multe vise în care alergi dar simţi că stai pe loc, aseara a fost exact invers: fugeam de rupeam pământul.
La început eram călător printr-un oraş cu grafică de Call of Duty 1, cu ploaie pe străzi cu reflexii cât de cât naturale, case ca în Oblivion. Eram însoţit de o prezenţă feminină, de nedesluşit, dar parcă era o roşcată ca în Bloodrayne. Toate aduceau o atmosferă tristă, sumbră, bacoviană. Printr-o minune o tanti ne deschide o uşă şi intrăm să ne uscăm sau cel puţin aşa aveam impresia, când de fapt ajungem la etaj şi de acolo pornim amândoi într-o mică cursă.
Sărim de la balcon, ne prindem de nişte frânghii şi atârnăm până la peretele din faţă. De acolo sărim n-şpe metri în aer şi ajungem iar pe străzile ude şi gri, de unde urmează fuga nebună de care am pomenit. Fugeam cu motion blur, cu nitro băgat în venă, sărim peste o piscină apărută subit; mă simt ca personajele din anime care aleargă cu mâinile pe lângă corp. E ciudat să alergi, să te uiţi la picioare şi să nu le mai vezi de cât de repede se mişcă.
Dar toate astea mi-au dat un sentiment foarte "adrenalinos", gen "This is Sparta!!".
Cum naiba să nu mă duc prin parcuri, să-mi obosesc plămânii după un asemenea vis? O astfel de motivaţie subconştientă mă duce cu gândul la NLP, oare cum aş putea să-mi programez să visez ce să mă motiveze...dar gândul trece repede, ca a venit din recreaţie Monstrul ITC.
---------------
EnjoY! Liviu C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu