Party şi peşteră

Sunt pe drum spre party, îmbrăcat eleganto-comod, ca să pot să şi dansez, cu părul mult mai scurt ca acum, gelat doar în faţă. Ajung în faţa unei clădiri mari, pare a fi o fostă fabrică. E genul de clădire unde noaptea vin mascaţii şi-i urmăresc p-ăia buni sau răi, cu câini, elicoptere, tancuri şi multe lumini albastre. Înăuntru toată sala este destul de mică, cu vreo 2-3 becuri care dau o lumină difuză, suficientă pentru oamenii care deja îşi faceau încălzirea printr-o bachata pe podeaua udă. Mă duc la baie, unde mă întâlnesc cu Alex (prieten din Constanţa) care îmi arată pantofii de jazz pe care şi i-a cumpărat şi de care mi-a povestit pe net.

Ne întoarcem înapoi în sală cu scopul de party party, dar scopul s-a schimbat într-o fracţiune de secundă, odată ce am zărit o scară ce parcă nu avea loc în acea sală: era prea veche, cu un iz mistic, buruieni şi ierburi crescând pe margine şi printre trepte, la capătul ei fiind nişte uşi de lemn masiv ca de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Curioşi din cale afară, instantaneu suntem lângă uşi, le deschidem şi pătrundem într-un fel de peşteră în formă de L. Ne oprim la colţul L-ului unde era o torţă şi nişte semne indescifrabile dar care ca de obicei însemnau "danger, go back". Observ că ni se schimbase şi garderoba, aveam armuri şi coifuri, săbii, cai şi toate prostiile cavalerilor. Mergem mai departe, revenind la vechile haine eleganto-comode.
Intrăm pe uşi şi ne trezim aruncaţi pe podeaua intrării de jos de la casa bunicii mele, lângă bucătărie. Ne uităm buimaci în stânga şi în dreapta şi vedem o cutie de carton pusă pe un stand, foarte mică dacă te uitai din părţi şi din spate, dar dacă aruncai un ochi prin partea de sus vedeai tunelul, porţile de piatră, torţele, semn că acea cutie era o poartă spre sala de party.

Mergem să explorăm un pic, dar cu sentimentul că nu ar trebui să fim văzuţi. Mergem pe scări până la etajul 2, fără să întâmpinăm pe careva. Odată ajunşi acolo vedem de la balustrada scărilor cum apare The mean boss of the house, cred că un fel de vrăjitor, cu bustul gol tatuat în diferite simboluri, cu un os în nas şi freză mayaşă. La naiba! Trebuie să ne întoarcem că tipu pare destul de supărat pe viaţă, aşa că o luam tiptil pe scări înapoi, ajungem la bucătărie, la cutie. Alex intră primul într-un mod foarte ciudat: se aruncă de-a dreptul prin cutie, abia încăpând, cu torsionări şi învârteli ciudate, cu multe efecte speciale (tunete, fulgere). Când să mă bag şi eu apare şi nelipsita prezenţă feminină, care vrea să strige dupa ajutor, dar mă uit urât la ea, se aşează pe scaun şi începe să plângă. În timpul ăsta cutia se tot mişca bezmetică şi când pun mâna pe ea redevine o cutie de carton normală. Încerc s-o repar dar în zadar.

Apare Boss-ul mă ia pe sus şi mă pune pe un pat, în timp ce el şi femeia plângăcioasă se pun pe altul. Stă, se gândeşte un pic şi începe să-mi zică cu o voce ca a lui Xerxes că vrea să fim prieteni, nimeni nu va păşi nimic dacă fac exact cum zice el.
Sunt de acord cu gândul să scap pe drum cumva, primind ca task să ma duc la un club cu numele de Havana/Columbiana sau ceva de genu. În sfârşit am şi eu parte de party unde era şi tipul ăsta şi mulţi alţii care dansau de rupeau pământul. Am văzut pe un perete o poză de la un party anterior şi surpriză mare, era Ovidiu (alt prieten din Constanţa) printre ei, care apare sub formă de spirit lângă mine şi-mi zice că fusese trimis la party-ul ăla în delegaţie de la job.

Sună telefonul, deschid ochii, e destul de soare afară...